Cum alegem culoarea bijuteriei ce o purtam
In general la alegerea stilului si a designului unei bijuterii mergem pe instinct, deoarece acestea tin de personalitatea fiecaruia.
Insa atunci cand alegem culoarea bijuteriei pe care urmeaza sa o asortam la o tinuta, ar trebui sa tinem cont de cateva reguli de baza.
Vom explica mai pe larg rolul fiecarei culori in articole viitoare.
Exista o intreaga psihologie a culorilor, insa acum ne vom rezuma la a mentiona doua reguli evidente pentru care trebuie sa fim atenti la alegerea culorii.
Prima regula ar fi sa asortam daca este posibil culoarea bijuteriei in ton cu restul culorilor vestimentatiei (nu aceeasi culoare cu vestimentatia, ci in armonie cromatica cu aceasta).
Pentru a intelege mai usor motivul, imaginati-va ca ascultati o melodie in care toate notele curg in armonie si dintr-odata se aude o nota muzicala din alta gama care va strica toata starea de bine.
Nu trebuie sa avem studii muzicale pentru a sesiza aceasta dezarmonie.
Acelasi lucru se intampla si in cazul alegerii gresite a culorilor.
Chiar daca la nivel constient nu sesizam neregula, la nivel subconstient se percepe imediat dezarmonia, iar cei din jurul nostru vor avea o stare de disconfort atunci cand ne privesc.
Daca suntem atenti la combinatia de culori, vom intoarce alegerea facuta in favoarea noastra, astfel incat sa fim perceputi in mod placut si sa fim atractivi pentru cei din jur.
Exista foarte multe palete cromatice asemenea acordurilor muzicale. Ele pot fi gasite cu usurinta pe internet si chiar va recomandam sa faceti acest lucru cand alegerea este mai complicata.
Insa sunt 4 grupuri cromatice cu care toti suntem obisnuiti vizual din natura.
Aproape fiecare culoare din natura se regaseste intr-unul din cele 4 grupuri.
Culorile din acelasi grup se vor armoniza intotdeauna unele cu altele. Insa daca culorile din alt grup se vor aseza alaturi de culorile din alt grup, ele se vor respinge, ca si cum nu s-ar placea unele pe altele.
Poate cel mai cunoscut exemplu pentru toti este cel al unui copac in plina toamna.
Toate nuantele de rosu-ruginiu, galben, portocaliu, verde-oliv coexista in deplina armonie. Nimic nu pare nelalocul lui.
Cele 4 grupuri, armonii cromatice din natura sunt inspirate din cele 4 anotimpuri si sunt detaliate in articolul "Paletele cromatice ale anotimpurilor".
A doua regula si cea mai importanta pe care trebuie sa o respectam la alegerea culorii bijuteriei pe care o purtam, este sa tinem cont de influenta ce o va avea asupra noastra si a celor din jur.
Este destul de evident pentru oricine ca fiecare culoare ne induce o anumita stare si, cel mai important, un anumit comportament celor ce ne privesc.
Cel mai cunoscut exemplu este culoarea rosie.
Cu totii am simtit in diverse situatii ca rosu este o culoare energizanta, stimulativa, impunatoare, plina de forta si vitalitate.
Are efecte pozitive asupra noastra pentru ca emana energie, caldura si entuziasm.
Dar va trebui sa tinem cont ca in alt context poate avea si efecte negative, fiind perceputa de unii ca fiind o culoare agresiva, sfidatoare.
In articolele viitoare vom dezbate energia si efectele fiecarei culori, fie ca dorim sa ne motivam la servici intr-o zi de luni, ca vrem sa avem succes la un interviu sau dorim sa fim atragatori la o intalnire romantica.